Noroc, cu tine!

Alcoolul ucide celulele nervoase... 

Raman doar cele linistite.

Iubire

“Iubirea este, mai ales, cadoul pe care şi-l face fiecare.” 

Jean Anoulih

Santinelă La Galaxie

  Asta e singura mea răzbunare pe viaţă,

  Ce frumos se arcuiesc sprâncenele

  Peste clipa aceasta

  Măreaţă! Şi o apă pe care

  Am ascultat-o toată noaptea

  Parcă-şi adună curcubeie invers boltite

  Din toartele tale

  ("Nu, cercei") Care au ascultat şi ele

  ("Trebuie să iau alţii?")

  ("Tu le spui cercei?") paşii noştri,

  Parcă de când lumea

  Apropiindu-se. În orice caz,

  Podoabele tale mă iubesc,

  Absolut toate.

  E o sclipire de aur şi de argint

  (Pe celelalte nu le trecem)

   Şi-o simpatie a metalelor nemaipomenită.

  Da, ca şi eu sunt preţios.

  Eşti atât de pură

  Ca un copil care observă prima dată

  Că are voie să se rasfeţe şi el un pic,

  Dreptul frumuseţii la răsfaţ.

  (Nu în paranteză)

  ("Mă înnebunesc parantezele astea ale tale" 

  "Lasă-le acolo") ("Două paranteze, una după alta?")

  ("Parcă trei"). ("Patru").

  Ce puţin ai uzat de acest drept

  Sfânt şi inalienabil

  Al femeii de-a se uita pe sine - în oglindă -

  Şi de-a se regăsi în oglindă, mai proaspătă

  Îmbăiată în adâncile ape.

  Acum oglinda am fost eu -

  Puţin aburit de ceaţa munţilor

  Pe care nu i-am văzut,

  Ca un tunel care trece prin alt tunel

  Şi gândurile tale ţineau loc de santinelă,

  La poduri şi viaducte, ca totul să fie în regulă

  Să nu se ciocnească

  Două nopţi de nepătruns.

  "De aceea n-am putut dormi eu toată noaptea".

  Au fost galaxiile care se caută.

  Şi pipăindu-ţi acum umbra pe pământ

  Uiţi şi cer şi galaxii,

  Oricât de frumoasă ar fi imaginea

  Nu face cât genunchiul tău drept (sau stâng?)

  Dreptul, că nu vreau să-ncepem

  Cu stângul, doamne fereşte,

  Dreptul,

  Care în acest moment este un centru al cosmosului.

  Aştept ce-o să zici, ca să văd cum termin.

  Marin Sorescu

"XXX!"

Acel om ...

Acel om mistuit de-o mare credinţă

A fost erou, sfânt şi martir.

El n-a vorbit mulţimii despre luptă

Şi viaţa şi-a dat-o luptând.

El n-a ţinut cuvântări despre patrie

Şi patria s-a hrănit cu sângele lui.

El n-a visat să aibă statuie

Şi toţi suntem pietre în statuia lui.

Din volumul „Statui în lună” (1960 - 1977)

Geo Bogza

Mai puţin eu

Salut!

:)

O maimuta revoltata

               

                Odată, o maimuţă, din neamul Anecdotic,

                Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

                A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!

                Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,

                Că omul ar descinde din buna noastră rasă.

                Ba, chiar ideea asta îmi pare odioasă!

                Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte,

                Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!

                Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?

                Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?

                Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?

                Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

                văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,

                Ca să scornească arma distrugerii în masă?

                Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

                E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

                Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,

                Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii…

                N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,

                Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!

                Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintal,

                Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,

                Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

                În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

                Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

                Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă...

                Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat

                În obştea maimuţească vreun cocotier privat.

                Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,

                Adolescenţii noştri, părinţii şi-i respectă.

                În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,

                Devine şef acela viteaz, agil, deştept,

                Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,

                De rele şi primejdii turma să şi-o ferească. 

                Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,

                Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

                Pe când, priviţi!, La oameni, ferească Domnul sfânt,     

                Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,

                Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

                Nebuni după putere şi după bunăstare!

                De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

                Contează doar averea şi înmulţirea ei.

                Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,

                O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

                La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

                Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.

                Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

                N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator…

                Şi iată înc-un lucru, din lumea mea, frumos:

                La noi nu se întâmplă război religios,

                Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

                Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,

                Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,

                Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…

                E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,

                ARATĂ CA MAIMUŢA, DAR N-A DESCINS DIN NOI! 

(de pe net)

Este binele ce ma doboara

Rela"XXX!"

"Vorbim despre frumusetea de a-ti arata sentimentele, despre faptul ca a plange este un semn de curaj, si nu de slabiciune."

Lăsaţi-mă să plâng

Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit

De noapte, în pustiul fără margini

Cămile dorm şi cei care le mână.

Tăcut veghează-armeanul socotind.

Iar eu, alături, milele socot

Cari de Suleica mă despart; revăd

Supărătoare, lungile-ocolişuri.

Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!

Bărbaţii care plâng, sunt buni.

Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!

Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.

Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete

Îl plânse Alexandru.

Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,

Iar musteşte.

În româneşte de Maria Banuş

                                         Johann Wolfgang Goethe

murim.toti

Eu, nu. Niciodata...

Rişti?

Râzând, 
Rişti să pari nebun. 
Plângând, 
Rişti să pari sentimental. 
Întinzând o mână cuiva, 
Rişti să te implici. 
Arătându-ţi sentimentele, 
Rişti să te arăţi pe tine însuţi. 
Vorbind în faţa mulţimii despre ideile şi visurile tale, 
Rişti să pierzi... 
Iubind, 
Rişti să nu fii iubit la rândul tău. 
Trăind, 
Rişti sa mori... 
Sperând, 
Rişti să disperi, 
Încercând măcar, 
Rişti să dai greş... 
Dar dacă nu rişti nimic, 
Nu faci nimic, 
Nu ai nimic, 
Nu eşti nimic... 

Rudyard Kipling 

Varsta depinde de zile si de persoanele in prezenta carora te afli

La insistentele lui, i-a declarat ca varsta ei depinde de zile si de persoanele in prezenta carora se afla. Era dura… A adugat apoi ca vrea sa-i mai spuna ceva, si-anume ca “atunci cand se plictiseste se simte foarte batrana si, cum se plictiseste cu el, in cinci minute va avea mii de ani daca nu pleaca imediat si n-o lasa in pace.”

Aurora Liiceanu - “Patru femei, Patru Povesti”

Toast

Ridic acest fir al apei,

In sanatatea voastra.

Ridic acest solz de peste

Si-i beau lacrima.

Marin Sorescu

Calea intelepciunii si calea devotiunii

“Caile fundamentale care duc la iluminare, sunt doar doua. Una este meditatia, cealalta este iubirea – calea intelepciunii si calea devotiunii.

Femeia, energia feminina, ajunge la starea meditativa prin iubire; iar energia masculina, ajunge la iubire prin meditatie.” 

Osho - "Calea mea, calea norilor albi"

Peter Carl Fabergé

"Primul ou creat de Faberge, cel daruit tarinei Maria Fedorovna, poarta numele de „Oul de gaina”. Acesta era un fel de caseta ovoidala din fildes, cu marginile din email albastru inchis. In interiorul oului se afla o gainusa din aur, cu ochi de rubine. In interiorul gainii era o coroana de aur impodobita cu perle, iar in mijlocul ei se ascundea, de fapt, „surpriza”, un inel din aur, pe care tarul il daruia sotiei sale."

Epilog sentimental

Da-mi ochii-ti plinsi, sa-i mai sarut odata,

Si lasa-ma sa plec !...

Tu nu-ntelegi

Ca-n orchestrarea intregirii noastre

Nu-i ciripit de pasarele-albastre,

Ci-i racnet doar de bestie turbata,

Ce-ti singereaza-obrajii si te musca

De cite ori incerci s-o-nchizi in cusca

Sau de piciorul patului s-o legi ?...

Da-mi ochii-ti plinsi, sa-i mai sarut odata,

Si nu-ti mai cer nimic !...

Tu n-ai ghicit

Ca melodia intregirii noastre s-a sfirsit

Si toata fericirea-mprovizata

Cu care ne-avintam tot mai departe

N-a fost decit iluzia ca ne-am iubit

Ca doua manechine cu suflete de vata,

Pastrate-ntr-o vitrina cu geamurile sparte ?...

Da-mi ochii-ti plinsi, sa-i mai sarut odata,

C-atita doar mi-e dat sa-ti mai sarut,

In cinstea intregirii noastre din trecut,

Din care-acum n-a mai ramas nimic

Decit o falsa fresca-n mozaic,

Pe care niste ghiare de bestie turbata

Insingereaza doua imagini omenesti !...

Nu le cunosti ?...

Incearca -

Si-ai sa ti le-amintesti !...

Ion Minulescu

Omul prost

e luat de Bun ca sa-l... trezeasca?

Lumanarea de Inviere

Mecanica simpla

Si-a pus in gand
Sa mute universul
Dintr-o parte intr-alta,
Ca sa-si castige existenta.


Nimic mai simplu,
In jurul capului sau
E o cununa de linii inchipuite,
Linii magnetice.

Daca mesteci o data prin haos,
Caprele se lipesc cu copitele de ele,
Pasarile se prind cu ciocul,
Marile isi infasoara in jur
Coca mareelor.

Iata-l mergand prin lucruri,
Cumpanindu-si lumea
Agatata cu gheare de lilieci
De liniile lui inchipuite.

De la o stea insa
Se desfrunzeste de pasari si plante.
N-a facut niciun pas gresit,
E mersul cu care a mers inceputul lumii,
Aureola insa nu-l mai ajuta
Muschii magnetului au febra.

Universul intre timp a ajuns la locul lui,
Vechiul loc,
Si el trebuie sa-l mute in alta parte,
Ca sa-si castige existenta.

Si totul se reia de la-nceput,
Si totul e miscare.

Marin Sorescu

De ce?

Sa fii stanca in mare

Sa fii stanca in mare,

Sa te izbeasca fara incetare

Valurile fluxului si ale refluxului,

Sa te modeleze,

Sa-ti rotunjeasca muchiile,

Sa te micsoreze,

Sa te faca nisip.

Sa fii stanca in mare,

Nesfarsirii timpan,

Sa rezisti neclintita

In tacere

Si-n van.

Ana Blandiana

"Înlăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferenţa."

"Natura ne aseamănă. Educaţia ne deosebeşte."

Confucius

Femeia

Refluxul sensurilor

"Vesnic plecat de acasa, mereu in documentare in propria sa viata, spiritul meu este prea ocupat cu privitul pentru a putea fi cu adevarat infrant sau invingator, si chiar pentru a putea fi. A fi si a privi devin doua verbe opuse si violent exclusive in lumina unui intreg destin. A fi sau a privi: asta e intrebarea.

In aceasta perspectiva, a astepta nu inseamna a pierde timpul, ci a te impartasi dintr-o psihologie colectiva infinit sugestiva. A fi inselat nu e numai o umilinta, ci si o revelatie; a fi lovit nu e numai o durere, ci si o descoperire. A merge cu autobuzul, a vizita un bolnav, a fi bolnav chiar, a vorbi cu un copil, a face piata, a intalni un prieten, a fi nedereptatit, a fi laudat, a fi iubit,a nu fi iubit devin, din simple intamplari, situatii magice de dezvaluire a lumii, prilejuri de uluitoare surprize in univers. A fi pentru a privi – iata o fascinanta terapeutica, iata o solutie."

Ana Blandiana - "Refluxul sensurilor"

Când, doamnă, sunt cu tine,

al vieţii duh dispare

din piept spre mădulare:

un mişcător şi un prea dulce bine,

că sufletul se-abţine

în calea lui firească

şi de atâtea bucurii mă lasă.

Dar când te duci, el vine,

prea plin, să-l locuiască -

un ajutor mortal în propria-i casă.

Când te întorci, mă-apasă

plecarea lui din pieptu-mi, ca o jale.

Astfel, torturi egale-s

şi răul şi-ajutorul sau norocul:

când prea iubeşti e cel mai rău mijlocul.

Traducere de C. D. Zeletin

Michelangelo

E frumoasa!

“Este iubire atunci cand doua solitudini se ating, se protejeaza si se incanta reciproc.” 

Rainer Maria Rilke

Buna dimineata, iulia!

Camelii

In Japonia, Camelia, numita "Tsubaki", este cunoscuta drept floarea care aduce primavara.
Intr-o legenda japoneza, se povesteste despre un tufis cu flori de camelie care umbla prin noapte in gradina unui samurai din Matsue. Plimbarile acestea stranii si nelinistitoare au devenit atat de frecvente incat stapanul gradinii a poruncit ca acest tufis sa fie taiat. Cand lucrul acesta a avut loc, un suvoi de sange a tasnit din trunchiul retezat al cameliei.

In romanul "Dama cu camelii", de Alexandre Dumas, eroina Marguerite, numita si "Dama cu camelii", il mustra pe un necunoscut curtezan pentru faptul ca ii adusese un buchet de flori foarte parfumat. Alergica la mirosul puternic al florilor, Marguerite prefera sa pastreze in preajma ei un buchet cu camelii cu un parfum discret, pentru a evita crizele de tuse. In acest roman, dar si in alte opere literare se afirma ca florile de camelie nu ar avea un miros aparte.
De fapt, faimoasa floare are un parfum pur, serafic, delicat, foarte apreciat de cunoscatori. Printre cele peste 100 de varietati de camelie salbatica, numai sapte sunt cu adevarat recunoscute pentru aroma dulce asemanatoare prunelor. In Ikebana, arta japoneza a aranjamentului floral, artistul Choka Adachi a fost printre primii interesati de parfumul cameliei. Atunci cand o varietate de camelie cu o aroma foarte puternica a fost descoperita in 1968 de catre domnul Ohta, din orasul sud-japonez Kumamoto, Adachi a denumit-o "Nioi-fubuki", adica "Vijelia parfumata", Caracterizata printr-un continut mare de linalol, substanta de baza a parfumurilor florale, acest tip de camelie are un parfum dulce, proaspat, asemanator cu "Kohshi" (Violetul parfumat), o alta varietate de camelie, descoperita la un interval scurt de timp dupa "Nioi-fubuki", in insula Izu Ohshima.
Parfumul acestei flori este asemanator cu cel al rododendronului, dar extrem de subtil. In concluzie, nu este deloc surpinzatoare legenda conform careia cameliile ar fi total lipsite de parfum.

O carte contemporana cu "Dama cu camelii", "Fabulele florilor", scrisa de Alcott, porneste de la aceeasi premiza, a florilor de camelie lipsite de parfum. Protagonista, Imperia, o frumusete venetiana maritata cu contele Stennio, gaseste ca mariajul este un lucru plictisitor. Exasperat de raceala ei sufleteasca, contele ii spune: "Esti asemenea florii de camelie adusa de iezuiti din orient. Frumoasa, dar fara parfumul iubirii." Atunci cand, in cele din urma, contele Stennio isi paraseste sotia, Imperia constientizeaza pierderea suferita spunand: "Nici o femeie nu poate trai fara dragoste, insa o floare se poate deschide fara parfum."

din lumea mea zaharisita

“Nu exista iubire mai profunda, nici mai puternica, decat cea pe care o respira prietenia.”
 Sir Laurens Van Der Post

"...care intr-o zi te vor face bine"

"Ceea ce nu imbratisezi, nu poti vindeca."
Sf. Grigorie Teologul

Pedeapsa

“Relatia dintre un maestru si un discipol este un fenomen foarte complex – intr-un fel foarte simplu, intr-un alt fel foarte complex. E simplu fiindca relatia exista numai din partea discipolului. Din partea maestrului nu exista relatie, fiindca maestru nu exista. El nu mai e acolo. E un nimeni. Tie ti se pare ca e. Aparenta aceasta va persista pana cand te abandonezi. Odata ce te-ai abandonat, odata ce ai devenit o non-fiinta, vezi deodata ca n-a fost niciodata acolo.

Maestrul este o absenta. Dar absenta poate fi vazuta doar atunci cand si tu ai devenit o absenta. Doar doua absente se pot intalni. Daca esti prezent, continui sa proiectezi asupra maestrului si sa crezi ca e si el prezent. E proiectia ta, fiindca egoul tau nu poate vedea un non-ego. Poti raspunde doar cuiva similar cu tine. Egoul tau nu poate vedea decat egouri pretutindeni. Aceasta este o cale de a-ti proteja propiriul sine. Oriincotro te uiti, proiectezi imediat un ego. Astfel ca si maestrul va arata ca si cand ar fi cineva, un ego. Si vei gasi metode si mijloace prin care sa-ti demonstrezi tie insuti ca el e un ego. Rationamentele tale pot sa fie perfect logice, dar eu spun ca sunt absurde fiindca tu, asa cum esti, nu poti vedea fenomenul non-egoului. In abandon, vei vedea deodata ca maestrul nu se afla acolo. Daca in chiar acest moment esti in abandon, vei vedea ca scaunul acesta e gol. Omul acesta care iti vorbeste nu se afla acolo. Omul acesta e doar vacuitate. Dar numai cand esti absent poti sa vezi absenta aceasta.”

Osho - "Calea mea, calea norilor albi"

Daca ai orgolii, nicio relatie nu e posibila

Echilibru

Totul trebuie masurat riguros,

Nimic sa nu ne scape,

De la fluturii din jurul sufletului

Pina la golul unde se pierd privirile

In gol,

Totul-cintarit cu grija.

Astfel, ingramadesc pe un talger

Carti si frunze, orice,

Firele de praf care zboara care zboara liber prin camera mea

Le suflu cu multa maiestrie

Sa se depuna exact.

Pe celalalt talger ma asez eu

(desi nu mai voiam sa mai fac nimic,

De rasunet mondial),

Dar imi lipsesc, iata, inca multe fire de praf,

Multe raze imi lipsesc, ca sa fie un echilibru

Sa se duca vestea.

Marin Sorescu

Buna dimineata!

Poemul

La inceput

A fost cuvantul.

Totodata, el era

Si purtatorul sau

De cuvant.

Marin Sorescu

Scrisori din camera de alături

Nu pot sa scriu decât despre tine, 

Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor, pe imensul cadru de zapada, 
Ca un perete pe care schiaza
Gindurile noastre de iarna.
Din fuga trenului ai zarit
Prin nameti un vinator.
A aparut intii pusca intinsa - Tocmai ochea
Un fulg de zapada.
O bubuitura si toata iarna
S-a naruit din cer, ingropindu-l în zapada.
Copacii parca plecasera si ei
Sa haituiasca Baraganul
("Baragan" - loc unde viscoleste, 
Asa se traduce, din cumana.
Nu, nu-s cuman, coman, 
Dar asa mi-a tradus prietenul turc, Iusuf.)

Iata-ne, asadar pierduti în desertul alb, 
Pe care, de fapt, l-ai si provocat.
Ai dorit atita sa ninga, stiai ca fenomenul tine
De concentrarea ta... Si te-ai concentrat prea mult!
Acum, nu se mai opreste.
Roseata din obraji coloreaza peisajul. Ai febra?
"Nu, dar vreau sa colorez peisajul".
Foloseste rujul, mai bine.
Tu esti de tinut intr-un castel
Pe-o iarna ca aceasta, cu clopotei la fulgi.
Si eu sa vin la tine
Intr-o sanie trasa de cerbi, 
Sa ma urc în iatac, pe-un turtur imens, 
Sa urc si sa cobor, ca e alunecos, 
Si iar sa dau sa ma catar... si tu sa-mi arunci
Niste pinteni.
Sa cioplesc sloiul, urcindu-ma
Sa-i dau pinteni
Si sa apar sus, c-o floare de gheata
In mâna. "Unde e geamul?
Sa-ti plantez pe el aceasta
Floare de gheata."
"O, ador florile de gheata", sa zici, 
"Unde-ai gasit-o?" Hai sa iesim putin.
"Unde, iar afara? Iar în zapada? Iar în tren?
Iar vagon neincalzit?"

Eu sint un om de interior, 
Pentru ca sint numai suflet
Si sufletul e de interior.
Sint un om de budoar, de stat intre perne, 
Printre carti, printre rujuri...
Tot ce emana caldura
Si intimitate. Pune-ma la o masa de restaurant
C-o suta de insi în jur, 
Care se uita la tine
Si inghet.
N-am ce sa-ti spun, parca nu ne mai cunoastem.
Tu îmi citesti inceputul de enervare
Pe freamatul degetelor, 
Pe miscarea de la coltul ochilor
Si "Hai sa mergem", zic.
"Unde?"
In castel. Stiu eu unul, dar nu s-ajunge acolo
Decât c-o sanie trasa de cerbi.

Tot în tren sintem? Tot.

Marin Sorescu