Lăsaţi-mă să plâng! Încercuit
De noapte, în pustiul fără margini
Cămile dorm şi cei care le mână.
Tăcut veghează-armeanul socotind.
Iar eu, alături, milele socot
Cari de Suleica mă despart; revăd
Supărătoare, lungile-ocolişuri.
Lăsaţi-mă să plâng! nu e ruşine!
Bărbaţii care plâng, sunt buni.
Doar şi Achille-a plâns pentru Brizeis!
Jelit-a Xerxes oastea neînfrântă.
Pe cel iubit ce singur moartea-şi dete
Îl plânse Alexandru.
Lăsaţi-mă sa plâng! sub lacrimi colbul prinde viaţă,
Iar musteşte.
În româneşte de Maria Banuş
Johann Wolfgang Goethe
Un comentariu:
e vorba numai despre mine, aici... mi s-a dat asa un flit pe messss!
vezi de ce e bine sa pleci departe, departe de oameni?
Trimiteți un comentariu