marți, 24 februarie 2009

NE CUNOASTEM


Ne cunoastem,
Ne-am intalnit intr-o zi
Pe pamant,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.


Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.


Marin Sorescu

joi, 19 februarie 2009

Tovarasie


„D’Artagnan se simti destul de umilit fiindca nu putuse face rost decat de un pranz si jumatate,caci gustarea de la preot nu putea fi socotita decat ca o jumatate de pranz fata de ospetele pe care Athos,Porthos si Aramis izbutisera sa le descopere.Se socotea deci a fi o povara pentru ei toti,uitand in tinereasca sa buna-credinta ca hranise intreaga tovarasie vreme de o luna;mintea lui iscoditoare incepu sa se framante.Chibzui adanc si intelese pentru intaia oara ca aceasta stransa intelegere intre patru tineri,viteji,cutezatori si neobositi ar trebui sa aiba cu totul alt tel decat plimbari desalate,lectii de scrima si solticarii,cu mai mult sau mai putin duh.
Intr-adevar,patru barbati ca ei,patru barbati credinciosi unul altuia cu trup si suflet,patru barbati gata sa se sprijine oricand,fara sa dea nici un pas indarat,indeplinind,de unul singur sau impreuna,hotararile luate laolalta,patru brate amenintand cele patru puncte cardinale sau indreptate spre aceeasi zare trebuiau negresit,fie pe ascuns,fie la lumina zilei,fie pe sub pamant,fie prin santuri,fie prin viclenie,fie prin forta,sa-si croiasca drum spre telul catre care nazuiau,oricat ar fi fost de bine pazit sau de indepartat.Singurul lucru care-l mira pe D’Artagnan era ca pe niciunul din prietenii lui nu-l framantasera asemenea ganduri.In schimb se gandea el pentru ei,si se gandea temeinic,chinuindu-si mintea incotro sa indrepte aceasta forta unica de patru ori intarita,cu ajutorul careia nu se indoia ca ar fi putut rasturna lumea,la fel ca si parghia pe care o cauta Arhimede.
( Alexandre Dumas- „Cei trei muschetari”)

sâmbătă, 14 februarie 2009

Romanţă meschină



Dacă-ai crezut c-ar fi putut să fie
Ceva mai mult decât ce-a fost, te-ai înşelat!...
N-a fost decât un început de nebunie,
De care-ntâmplător ne-am vindecat!...

N-a fost decât un zbor de triolete
Pe care un poet le-a scris în vis,
În cinstea celei mai frumoase fete,
Şi-a-nnebunit de'ndată ce le-a scris!...

N-a fost decât ce nu se poate spune
Decât cu ochii-nchişi şi pe-nnoptat,
În ritmul unui început de rugăciune
Pentru iertarea primului păcat!...

N-a fost decât ce-a trebuit să fie,
Şi, dac-a fost cu-adevărat ceva,
N-a fost decât un strop de veşnicie
Desprins dintr-un meschin "et caetera!"...
Ion Minulescu

marți, 3 februarie 2009

Love
















O,Mama,tanarul Print va trece prin fata portii noastre – cum pot eu sa-mi vad de lucru azi dimineata?
Arata-mi cum sa-mi impletesc cositele;si spune-mi ce vestmant sa-mbrac.
Mama,de ce te uiti mirata la mine?
Stiu bine ca va trece fara sa-si arunce ochii la fereastra mea;stiu ca va trece departe de privirea mea cat ai clipi din ochi;si numai melodia stinsa a flautului sau va veni suspinand spre mine de departe.
Insa tanarul Print va trece prin fata portii noastre azi,si eu vreau sa-mbrac ce am mai bun pentru moment.

O, mama, tanarul Print a trecut prin fata portii noastre,si soarele diminetii imprastia scantei din trasura lui.
Atunci,azvarlindu-mi valul de pe fata,mi-am smuls de la gat colanul de rubine si-l aruncai in calea sa.
Mama, de ce te uiti mirata la mine?
Stiu bine ca el n-a strans colanul de acolo;stiu ca fost zdrobit sub rotile trasurii,lasand o pata rosie in praful drumului,si nimenea nu stie ce era darul meu, nici cui il facusem.
Insa tanarul Print a trecut prin fata portii noastre,si eu mi-am aruncat juvaerul din piept in calea lui,ca dar.

Tagore