duminică, 30 august 2009

Un cer impanzit de viermi



“Este indiferent ce mod de distrugere iti alegi. Unul se ingroapa intr-o biblioteca, altul intr-o carciuma. Rezultatul este acelasi. Modul de autodistrugere dovedeste ceva numai pentru felul unui om. Spune-mi cum vrei sa te prabusesti, ca sa-ti spun cine esti. Adica spune-mi cu ce-ti umpli singuratea, cu carti, femei, ambitii. La toate punctul de plecare e plictiseala si cel de ajungere - distrugerea. Ca unul se vrea risipit in fasii de azur, iar altul in tandrete cu viermii, ce dovedeste pentru blestemul traiectoriei umane? Simbolul soartei noastre? Un cer impanzit de viermi.”

Emil Cioran - "Lacrimi si sfinti"

vineri, 28 august 2009

Infrangerile


“Toti te invata, mai ales cand esti tanar, cum sa reusesti. Dar o virtute mult mai mare, si in orice caz, mult mai utila decat tehnica de a reusi e aceea de a sti ce sa faci cu nereusitele. Nu numai ca e greu sa reusesti intotdeauna, dar e si infecund. Devii “premiant”
De vreme ce ne sunt date infrangerile, exista o voluptate a infrangerilor, care trebuie cultivata la oamenii tineri.”

Constantin Noica - "Jurnal filozofic"

joi, 20 august 2009

Geamanului diabolic care uraste citatele


La o conferinta, Maestrul a spus:
- Geniul unui compozitor poate fi gasit in notele muzicii sale, dar analiza notelor nu ii va revela geniul. Maretia unui poet este oferita de cuvintele sale, dar studiul cuvintelor nu va dezvalui nimanui sursa inspiratiei sale. Dumnezeu se reveleaza pe sine in creatie, dar cercetand creatia - oricat de minutios -, nu Il veti gasi pe Dumnezeu mai mult decat ati putea gasi sufletul cercetand trupul.
Au urmat apoi intrebarile. Cineva din sala a intrebat:
- Atunci, cum Il putem gasi pe Dumnezeu?
- Privind creatia, nu analizand-o.
- Si cum trebuie sa o privim?
- La fel ca taranul care a incercat sa vada frumusetea apusului de soare, de care auzise atatea, dar nu a descoperit decat soarele, niste nori, cerul si orizontul Pamantului, pana cand si-a dat seama ca frumusetea nu este un "lucru", ci un mod special de a privi. Degeaba Il veti cauta pe Dumnezeu, daca nu veti intelege ca El nu poate fi vazut la fel ca un "lucru". Pentru a-L vedea, este nevoie de un mod special de a privi, la fel ca cel al copiilor mici, a caror privire nu este distorsionata de doctrine si de convingeri prefabricate.

Anthony de Mello

miercuri, 19 august 2009

Usa era larg deschisa


"Ori de cate ori era intrebat cum s-a produs iluminarea in cazul sau, Maestrul refuza sa vorbeasca, desi discipolii sai au încercat prin toate mijloacele sa il traga de limba.
Singura informatie pe care o detineau ei era ca atunci cand propriul sau fiu l-a intrebat ce a simtit cand a trait iluminarea, el a raspuns: - Am innebunit!. Cand baiatul l-a intrebat de ce, Maestrul a raspuns:
- Ei bine, fiule, m-am simtit ca si cum as fi facut niste eforturi uriase pentru a intra intr-o casa urcandu-ma pe o franghie si spargand o fereastra, numai ca sa descopar in final ca usa era larg deschisa."
Anthony de Mello

luni, 17 august 2009

Schimbare














Un istoric l-a vizitat pe Maestru,gata sa inceapa o controversa.
- Oare nu schimba eforturile noastre cursul istoriei umanitatii? l-a intrebat el.
- Ba da,i-a raspuns maestrul.
-Si oare nu au schimbat activitatile noastre intregul pamant?
-Cu siguranta.
-Atunci de ce sustii ca eforturile oamenilor nu au aproape niciun fel de consecinte?
-Deoarece chiar si atunci cand vantul nu mai bate,frunzele tot continua sa cada.

Anthony de Mello