duminică, 30 septembrie 2012

O maimuta revoltata


               










                Odată, o maimuţă, din neamul Anecdotic,
                Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,
                A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!
                Tot circulă o vorbă, deloc adevărată,
                Că omul ar descinde din buna noastră rasă.
                Ba, chiar ideea asta îmi pare odioasă!
                Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte,
                Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!
                Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?
                Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?
                Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?
                Însemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?
                văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,
                Ca să scornească arma distrugerii în masă?
                Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,
                E biodegradabil. Natura o-ngrijim.
                Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,
                Păduri, câmpii şi ape, şi zările-azurii…
                N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,
                Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!
                Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintal,
                Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,
                Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?
                În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!
                Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,
                Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă...

                Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat
                În obştea maimuţească vreun cocotier privat.
                Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,
                Adolescenţii noştri, părinţii şi-i respectă.
                În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,
                Devine şef acela viteaz, agil, deştept,
                Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,
                De rele şi primejdii turma să şi-o ferească. 
                Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,
                Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.
                Pe când, priviţi!, La oameni, ferească Domnul sfânt,     

                Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,
                Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,
                Nebuni după putere şi după bunăstare!
                De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,
                Contează doar averea şi înmulţirea ei.
                Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,
                O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.
                La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură
                Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.
                Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,
                N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator…

                Şi iată înc-un lucru, din lumea mea, frumos:
                La noi nu se întâmplă război religios,
                Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,
                Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,
                Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,
                Şi nici vreo îndoială ce-aduce ateism…
                E-ADEVĂRAT CĂ OMUL, ACEST BIPED, GUNOI,
                ARATĂ CA MAIMUŢA, DAR N-A DESCINS DIN NOI! 

(de pe net)

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Este binele ce ma doboara