duminică, 31 august 2008

Sah



Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra.
El muta o nenorocire
Si ma ameninta cu cancerul
(Care merge deocamdata in forma de cruce)
Dar eu ii pun in fata o carte
Si-l silesc sa se retraga.
Ii mai castig cateva piese,
Dar,uite,jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.

Marin Sorescu

sâmbătă, 16 august 2008

Rapirea din Serai


Viata-i o succesiune de evenimente fericite!Noroc!
Nu sunt multe lucruri de facut in viata:un copil,un lucru care sa ramana dupa tine…O fotografie,o biluta,o parghie…zise Arin potivindu-si verigheta pe deget si aratandu-se mai putin entuziasmat de frumusetea vietii care-l sufoca pe celalalt.
Era de vreun ceas in crasma cu vecinul de la trei caruia acum vreo luna ii nascuse nevasta un baiat,prilej ca omul sa-si dea toate economiile pe romuri si beri cu prietenii,colegii si vecinii carora le preamarea viata si le impartasea fericirea.Toti ii respectau efuziunile deoarece credeau in marea taina a nasterii si aveau o oarecare frica de Dumnezeu,dar nu prea consonau la fericire,acest cuvant inducand mai degraba o jena in discutiile publice la noi la romani.
Asadar Arin isi mangaia verigheta productie personala si se gandea la ale lui incercand din cand in cand sa incurajeze bucuria vecinului.El ce facuse in viata?Era trecut de cincizeci de ani,trecuse dealul - cum se spune - si vedea bine ce lasase in urma:la lucru era respectat,avea vechime in firma,era un meserias bun,castiga si pe langa salariu,stia pe langa lacatuserie si tinichigerie si ceva mecanica fina.Te-nvata viata de toate:daca era de reparat o masina de cusut Singer,Arin o repara,daca era de montat o tamplarie metalica,Arin o monta.Daca avea unul de varuit si vroia sa iasa mai ieftin,mergea Arin si-i varuia.Stia sa potriveasca din ochi culorile pentru ca in timpul liber mai si picta.Cate-o cabana pe malul unui rau de munte cu doi cerbi in preajma,cate-un apus pe un lac inrosit pe care se dragaleau doua lebede,cate-o insula pe mare de care era legata o barca cu doi indragostiti care stateau la umbra palmierilor…Stia sa picteze si tiganci cu flori si femei dezbracate si peisaje din paduri…Putea sa reproduca o ilustrata din Paris sau din insulele Tenerife…Ce voia clientul!El,de capul lui,facuse mai mult Rapirea din Serai.Din Rapire facuse vreo douazeci de bucati pe care le daduse cunoscutilor si colegilor,de multe ori contra unui serviciu,contra unui ajutor,pe cateva sticle de aracet,pe cate-o scula luata imprumut,pe cate o sticla de rom,la cate o zi de nastere.Care cum…O Rapire isi pastrase pentru el,dar nu-i prea placea cum a iesit.Picioarele cailor nu erau ca lumea…Nici voalurile cadanelor nu aratau asa…in vant,cum le voia el si apusul de soare nu avea culoarea potrivita.Aceasta Rapire si-o dusese in beci si si-o pusese deasupra scaunelului pe care statea cand lucra acolo.
Orice om de la bloc are amenajat in subsol un beci.O boxa in care tine ambalaje,lucruri uzate,netrebuincioase sau butoaie cu muraturi.El isi inchisese cu placi de B.C.A. un spatiu in preajma conductelor de apa calda in care isi amenaja un atelier de mecanica fina.Avea un strung mititel,dar foarte bun si tot felul de alte scule care-l ajutau sa faca din fier tot ce dorea.Facea holsurube,bolturi,coltare.techere.plute de pescuit,inchizatori,capete de yale,zaruri,butoni de broasca,vizoare…Din resturi facea papusi cu par de span…
Cateodata,cand se intorcea pilit din oras sau cand se supara pe nevasta,dormea in beci,in boxa,pe un prici acoperit de paturi.Se ghemuia acolo si dormea linistit fara sa dea nimanui socoteala.
Atelierul acela era si locul unui secret arzator:Arin s-a saturat intr-o vreme sa faca numai lucruri utile,folositoare si de vreo douazeci de ani avea pasiune a de a face la strung mici obiecte de fier care nu erau bune la nimic.Nu spusese nimanui nimic despre asta pentru ca sa nu-l creada ceilalti nebun,sarit,om nelalocul lui,dar facea lucrusoare sclipitoare,perfect slefuite care habar n-avea la ce-s bune.Ii placea sa faca asta,il relaxa,avea sentimentul coborarii pe un taram adanc,necunoscut celorlalti,in care el era stapanul absolut a tot ceea ce se nastea si exista.
Bau romul,il stinse cu berea,il asigura pe vecinul lui,proaspat tata,ca il respecta enorm pentru noua lui calitate si pleca acasa.Se afunda iar in viata lui ca intr-o padure tomnatica,fosnitoare si se lasa dus de valurile de frunze zi dupa zi,an de an.
Serviciul,prietenii,cate-o picatura la o zi de nastere,cate-o zala montata,cate-o usa de automobil reparata,cate-o pileala cu un coleg sau un vecin,cate o iesire in verde,un pescuit…Nu sunt multe lucruri de facut in viata:o biluta,o teava,o paghie,un arc,o fotografie,un copil…Ce sa mai faci?!
Intr-o zi a lungii sale vieti - era acum trecut de saptezeci de ani si toate-i pareau departe - cobora ca de-obicei in beci si luand cutia de tabla in care adunase ani la rand micile obiecte nefolositoare avu o stranie senzatie de implinire.Un fel de "acum e gata","e de ajuns" care l-a potopit privind obiectele mici de fier.O traire confuza,inexplicabila care-l facu sa goleasca bancul de lucru de orice scula si sa rastoarne gramada de obiecte din cutie in mijlocul ei.O privi asa,stralucind in lumina slaba a becului,apoi o intinse cu mana punand lucrurile unul langa celelalt.Le lua apoi pe rand in mana,le studie,pe unele mai vechi le curata cu smirghel si dintr-o data,jucandu-se cu doua dintre ele,observa ca se potrivesc,ca se imbina.Le puse laolalta si cauta un altul care sa aiba capul facut astfel incat sa intre in stutul celui de-al doilea.Il gasi si merse mai departe.
Ca intr-un joc magic obiectele din fata lui intrau,unul in altul,se imbucau,se infiletau,se imbinau,dand nastere unui nou obiect.Curand Arin tinea in mana un pistol impecabil,nou-nout,lucitor si pe masa,in fata lui,se afla doar inca un lucru din cele din cutie care intra perfect in butoiasul pistolului:un glont.
Uluit de asa intamplare Arin puse teava pistolului in gura si apasa pe tragaci.Auzi bubuitura,o mare de lumina ii exploda in fata si cazu de pe scaunel,chircit,la picioarele bancului de lucru.O aschie a sarit din diamantul timpului.
In spatele lui,sangele imprastiat de glontul care-i traversase teasta se lati pe panza intr-un apus de soare perfect si dadu viata voalurilor cadanelor in cea mai reusita si frumoasa Rapire din Serai.
Alexandru Uiuiu

marți, 12 august 2008

Mistreţul cu colţi de argint

Un prinţ din Levant îndrăgind vânătoarea
prin inimă neagră de codru trecea.
Croindu-şi cu greu prin hăţişuri cărarea,
cânta dintr-un flaut de os şi zicea:
— Veniţi să vânăm în păduri nepătrunse
mistreţul cu colţi de argint, fioros,
ce zilnic îşi schimbă în scorburi ascunse
copita şi blana şi ochiul sticlos...
— Stăpâne, ziceau servitorii cu goarne,
mistreţul acela nu vine pe-aici.
Mai bine s-abatem vânatul cu coarne,
ori vulpile roşii, ori iepurii mici...
Dar prinţul trecând zâmbitor înainte
privea printre arbori atent la culori,
lăsând în culcuş căprioara cuminte
şi linxul ce râde cu ochi sclipitori.
Sub fagi, el dădea buruiana-ntr-o parte:
— Priviţi, cum se-nvârte făcându-ne semn
mistreţul cu colţi de argint, nu departe:
veniţi să-l lovim cu săgeata de lemn!...
- Stăpâne, e apa jucând sub copaci,
zicea servitorul privindu-l isteţ.
Dar el răspundea întorcându-se: — Taci...
Şi apa sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub ulmi , el zorea risipite alaiuri:
— Priviţi cum pufneşte şi scurmă stingher,
mistreţul cu colţi de argint, peste plaiuri:
veniţi să-l lovim cu săgeata de fier!...
— Stăpâne, e iarba foşnind sub copaci,
zicea servitorul zâmbind indrăzneţ.
Dar el răspundea întorcându-se: — Taci...
Şi iarba sclipea ca un colţ de mistreţ.
Sub brazi, el striga îndemnându-i spre creste:
— Priviţi unde-şi află odihnă şi loc
mistreţul cu colţi de argint, din poveste:
veniţi să-l lovim cu săgeata de foc!...
- Stăpâne, e luna lucind prin copaci,
zicea servitorul râzând cu dispreţ.
Dar el răspundea întorcându-se: — Taci...
Şi luna sclipea ca un colţ de mistreţ.
Dar vai! sub luceferii palizi ai bolţii
cum sta în amurg, la izvor aplecat,
veni un mistreţ uriaş, şi cu colţii
îl trase năprasnic prin colbul roşcat.
— Ce fiară ciudată mă umple de sânge,
oprind vânătoarea mistreţului meu?
Ce pasăre neagră stă-n lună şi plânge?
Ce veştedă frunză mă bate mereu?...
— Stăpâne, mistreţul cu colţi ca argintul,
chiar el te-a cuprins grohăind sub copaci.
Ascultă cum latră copoii gonindu-l...
Dar el răspunse-ntorcându-se: — Taci.
Mai bine ia cornul si suna intruna.
Să suni până mor, către cerul senin...
Atunci asfinţi după creştete luna
şi cornul sună , însă foarte puţin.

Ştefan Augustin-Doinaş