miercuri, 24 februarie 2010

Iubire



Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suavă icoana
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămată ca-n rana
străvechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-aşteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga făptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi măsură
şi lavă pătrunsă de lună.

Lucian Blaga

duminică, 21 februarie 2010

"Adversarul care iti este ca o obsesie a devenit o parte din tine.”

“Lupta cu cineva este foarte periculoasa pentru ca ajungi sa semeni cu dusmanul tau. Asta e una din marile probleme ale omenirii. Odata ce te lupti cu cineva, incetul cu incetul trebuie sa folosesti aceleasi tehnici si aceleasi cai. S-ar putea sa-ti invingi inamicul, dar la vremea cand l-ai infrant ai devenit deja propriul tau inamic.”

Osho - "Intuitia"

marți, 16 februarie 2010

Satyagrahi (adept al non-violenţei)


"Măreţia unei naţiuni şi progresul ei moral pot fi măsurate prin felul în care sunt tratate animalele."
"Principiul non-violenţei este supus probei atunci când se confruntă cu violenţa."
"Credinţa mea în principiul non-violenţei mă obligă să fiu foarte hotărât. Nu mai rămâne loc pentru laşitate sau slăbiciune."
"Prin democraţie înţeleg că ea îi conferă celui mai slab dintre noi aceleaşi şanse ca şi celui mai puternic."
"Intoleranţa este o formă de violenţă şi un obstacol în dezvoltarea unui adevărat spirit democratic."
"E bine să ai putere, dar e şi mai bine să n-ai nevoie de putere."
"Violenţa este arma celor slabi."
"Ei nu ne pot lua demnitatea nostra daca nu le-o dam noi."
"Nonviolenţa, în forma ei dinamică, înseamnă suferinţă conştientă. Ea nu presupune să plecăm capul în faţa voinţei celor ce ne asupresc, ci să ne măsurăm, cu toată fiinţa noastră, cu voinţa tiranului."
"Singurii demoni cu care trebuie să luptăm sunt cei dinlăuntrul nostru."
"Cei slabi nu pot niciodată să ierte. Iertarea este atributul celor puternici."

Mohandas Karamchand Gandhi

OCHIUL MEU


Ochiul meu este
Un animal
Care a incetat de mult
Sa fie omnivor.

La inceput
Se multumea cu putin:

Cateva crengi, cateva frunze,
O floare, un fir.
Apoi a trecut la esente
Si numai boabele, grauntele, semintele
Ii mai starneau interesul
Si pofta de sens.
Iar acum refuza pur si simplu
Sa mai inghita ceva,

Isi inclesteaza genele ca pe niste dinti
Infricosati de ei insisi
Si nu mai accepta nimic,
Strigand ca are tot ce-i trebuie inlauntru.
Cantitati enorme de merinde
Pe care le devora cu lacomie,
Dovada lacrimile care picura din cand in cand
De sub pleoapele inchise

Ca o saliva scapand indecent si senil…

Ana Blandiana

miercuri, 10 februarie 2010

“Am citit carti, dar n-am avut mentori. Am avut rippling profesional de la autori de carti, dar nu de la oameni vii.”


“Rippling, acele mici valuri, aproape imperceptibile, care se formeaza din locul in care ai aruncat o pietricica. Pietricica este mentorul. Se refera, desigur, la influenta mentorilor, adesea greu identificabila in detaliile ei, la faptul ca unii oameni traiesc in noi, in diferite dimensiuni ale eului nostru.”

Aurora Liiceanu - "Prin perdea"

vineri, 5 februarie 2010

Sunt lucruri pe care le distrugi aratandu-le (atingandu-le)


"As spune ca motivul pentru care oamenii obisnuiti sunt atrasi spre arta este faptul ca artistii, cu sensibilitatea lor, au acces la un anumit tip de informatie la care ceilalti nu au, ca si capacitatea de a transforma aceasta informatie in pictura, fotografie, muzica sau propozitii."

Masaru Emoto - "Spiritul apei"

miercuri, 3 februarie 2010

“Eu numesc asezarea axei pe orizontala: ultima si marea confuzie; fiindca raul nu mai este opus binelui, ci a devenit o alternativa a binelui.”


“Sigur, lumea nu face diferenta intre inteligenta si intelepciune; intelepciunea are in ea dimensiune morala. Si sobolanii sunt inteligenti, au inteligenta biologica fantastica, parasesc primii vaporul in caz de naufragiu. Suntem inconjurati de oameni inteligenti, oameni care s-au descurcat.”

Dan Puric - "Cine suntem"