Ochiul meu este
Un animal
Care a incetat de mult
Sa fie omnivor.
La inceput
Se multumea cu putin:
Cateva crengi, cateva frunze,
O floare, un fir.
Apoi a trecut la esente
Si numai boabele, grauntele, semintele
Ii mai starneau interesul
Si pofta de sens.
Iar acum refuza pur si simplu
Sa mai inghita ceva,
Isi inclesteaza genele ca pe niste dinti
Infricosati de ei insisi
Si nu mai accepta nimic,
Strigand ca are tot ce-i trebuie inlauntru.
Cantitati enorme de merinde
Pe care le devora cu lacomie,
Dovada lacrimile care picura din cand in cand
De sub pleoapele inchise
Ca o saliva scapand indecent si senil…
Ana Blandiana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu