La Tine cum e?

...după ce am aflat cum e la El şi Noi...

Bună dimineaţa!

Tango flamenco

"Nu trebuie să iei atitudine faţă de orice prostie omenească, căci aceasta luare de atiutdine prea uşor te prosteşte." L. Blaga

“Mă gândesc la A.V. De ce are ecouri de mediocritate uneori? Poate pentru că a comunicat prea mult cu oamenii mediocri. I s-au pus întrebări mediocre şi a trebuit să le răspundă.

Calitatea se păstrează numai prin întrebări de calitate sau măcar de sinceritate. Ceea ce macină spiritul sunt întrebările grosolane. Nimeni nu rezistă: cade în profesorat.”    

Constantin Noica – “Carte de înţelepciune”

Dans cu o carte

De ce citim?

Justificarea igienică (Noica) — Pentru că nu numai trupul, ci şi spiritul poate fi „nespălat", cititul este un mijloc de a-ţi face toaleta în ordinea spiritului. Cartea ca element central în igiena mentală. Spiritul are şi el nevoie de o dietă; el „arată" după cum îl hră­neşti. Cum poţi să te îndobitoceşti necitind.

Principiul dez-depărtării — „Cartea e un mijloc de a sta de vorbă cu departele tău" (Noica). — „Cărţile sînt scrisori mai groase scrise prietenilor" (Jean Paul).

Gabriel Liiceanu - "Declaraţie de iubire"

Omule drag, cât de multă iubire trăieşti?

„Ştiu că moartea nu este un lucru de care să te temi, ci pe care să-l înfrunţi.” 

Fiona Castle

“Înainte oamenii mergeau să-şi mărturisească păcatele la preot. Mai târziu la psiholog. Acum toţi îşi fac blog.”

Un preot se despărţea de parohia sa după mulţi ani de slujire.   Pe lângă masa de adio, enoriaşii s-au gândit să-i facă şi un cadou.
     Ca peste tot, a fost invitat şi un politician să spună câteva cuvinte şi să-i înmâneze cadoul.
     Dar, ca toţi politicienii, a întârziat şi atunci părintele s-a gândit să umple timpul cu un discurs.
    - Prima mea impresie despre parohia aceasta mi-am făcut-o cu ocazia primului enoriaş pe care l-am spovedit. M-am gândit că am fost trimis într-un loc teribil deoarece primul care s-a spovedit mi-a mărturisit că furase un televizor, că le-a furat banii părinţilor, că a mai furat şi la locul de muncă, pe lângă faptul că avea o aventură sexuală cu soţia şefului. În unele ocazii făcea trafic şi vânzare de droguri. Şi la urmă a zis că i-a transmis o boală venerică verişoarei sale. Am rămas înmărmurit… stupefiat… şi foarte speriat!... Dar după aceea am cunoscut lume care nu semăna deloc cu acest individ.
      Mai mult, pot să spun că a fost o parohie de oameni responsabili, cu valori morale, credincioşi, şi că am trăit aici ani minunaţi!
      În acest moment soseşte politicianul, aşa că l-au chemat repede să ia cuvântul. După ce s-a scuzat pentru întârziere a început astfel:
     - Niciodată n-am să uit când a venit părintele în parohie… De fapt, am avut onoarea să fiu primul care s-a spovedit la el…

Meniu vegetarian sau Adevărata smerenie

"Înaintând în vârstã, nu mai dau atâta atenţie cuvintelor oamenilor. Prefer sã le observ faptele."

Andrew Carnegie 

Mmmmm!... Frumos!

“Aceasta a patra femeie, mereu neliniştită, mereu dezlănţuită, a realizat în viaţa ei ceea ce astăzi numim vieţi sau identităţi virtuale. Numai că ea nu a trăit aceste vieţi în imaginar, ci chiar în realitate. Un curaj pe care mă întreb câţi dintre cei care îşi etalează în virtual o identitate dorită l-ar avea pentru a putea trece în realitate. Câţi dintre aceştia încearcă să-şi rezolve frustrările, fantasmele în virtual, necoborând în viaţa reală? Între real şi imaginar e o distanţă. Dar este oare şi o frontieră? Poţi oare să evadezi fluierând şi să te întorci în realitate, în viaţa reală fără nicio mişcare a sufletului şi a minţii, într-o absolută inocenţă?”

Aurora Liiceanu - “Patru femei, Patru Poveşti”

Amantului

“Strigătul corpului meu pentru împlinire, este un strigăt către tine.”
Mary Carolyn Davies

Cântec de pahar într-o noapte de primăvară

Suflete-al meu, deschide-o fereastră!

E o noapte frumoasă, albastră!

Şi luna picură singură stropi

        în cupa aceasta a noastră!

Slăvit, vinul roşu, albastra tărie!

Ce-i lumea? Câmpie pustie – 

în nectar şi în nemărginire-i

        esenţa lui vie.

Ca mii de insule, stelele-n cer

plutesc pe mări de eter.

În clipa aceasta, prieteni, să pier!

Traducere de Veronica Porumbacu

Olaf Bull

Atunci

Mărţişor

“Florile primăverii sunt visele iernii, povestite dimineaţa, la micul dejun al îngerilor.” 

Khalil Gibran

Prosperă

să nu-mi pleci!... m-auzi?

asta nu se termină niciodată.
...nimic...

"Lumina crede că poate călători mai repede decât orice altceva. Dar se înşeală. Indiferent cât de repede ar călători lumina, descoperă că întunericul a ajuns întotdeauna primul şi că o aşteaptă." 

Terry Pratchett

Dragostea

Oare unde duce drumul asta?

Un om si un caine mergeau pe un drum. Omul se bucura de frumusetea zilei, cand, deodata, isi dadu seama ca, de fapt, murise.  Isi aducea acum clar aminte ca murise, iar cainele, care mergea langa el, murise chiar cu mai multi ani in urma...  Se intreba: " Oare unde duce drumul asta?"...

Dupa o vreme, ajunsera amandoi in dreptul unui gard inalt de piatra.  
Privindu-l mai indeaproape, vazu ca era facut dintr-o marmura foarte fina.  
Mai sus, pe colina, gardul era intrerupt de o arcada care stralucea in soare.  
Ajunsera acolo si vazu ca era incrustata cu perle, iar aleea care ducea spre ea parea pavata cu aur. El si cainele sau se apropiara de poarta si atunci observa, intr-o parte, un om sezand la un birou .  
Il intreba:  
- Scuzati-ma, unde ne aflam ?  
- Aici e raiul - raspunse acesta.  
        - Minunat, zise omul, pot sa va rog sa ne dati putina apa ?  
        - Bine'nteles, intrati inauntru. Am sa trimit imediat vorba sa vi se aduca niste apa cu gheata. Facu un gest si poarta incepu sa se deschida.  
        - Prietenul meu, poate intra si el ? - intreba calatorul aratind inspre caine.  
        - Imi pare rau, dar noi nu acceptam animale.  
        Omul se gandi o clipa, apoi se intoarse si isi continua calea pe care pornise, impreuna cu cainele sau.  
        Dupa inca o lunga plimbare, pe varful unei alte coline, pe un drum prapadit de tara,  dadura de o ferma, a carei poarta parea ca nu avusese zavor niciodata. De gard, nici nu mai era vorba.  Se apropie si vazu un barbat sezand rezemat de un copac si citind o carte.   
- Scuzati-ma ! - i se adresa el. Aveti cumva putina apa?  
        - Da, desigur... e o cismea ceva mai incolo.  
        - Si pentru prietenul meu ? - zise, aratand catre caine.  
        - Trebuie sa fie si o strachina, chiar langa cismea.  
        Trecura de poarta si ajunsera la o cismea veche, cu pompa.  Omul si cainele baura pe saturate. Dupa ce terminara, se inapoiara la omul de sub copac.   
- Ce loc este acesta ? - intreba calatorul.  
- Acesta este raiul.  
        - Sunt total incurcat. Un cetatean, ceva mai jos, pe drumul asta, mi-a zis ca raiul este acolo unde era el.   
        - Te referi la locul acela cu alei de aur si zid de marmura ?... Acela e iadul.  
        - Si nu va deranjeaza ca ei folosesc acelasi nume ca si dumneavoastra ?!...  
        - Din contra, suntem fericiti ca ei ii triaza mai intai pe cei care sunt gata sa-si lase in urma prietenii cei mai buni.  

Indragostita scrie

In ochii mei, privirea ta cea plina,

Sarutul gurii tale pe-a mea gura,

Cui astfel de momente date-i fura

Ce altceva pe el il mai alina?

Departe-ti sunt, si de ai mei straina,

Aceleasi ganduri bat pe loc, in hora.

Si ele dau mereu de-aceeasi ora,

Unica ora; lacrimi prind sa vina.

Si lacrima se usca in nestire:

E-ndragostit, gandesc-aci-n tacere,

Si nu-nvingi tu distantele aceste?

Auzi-mi acest vaer de iubire;

Unica-mi fericire-i a ta vrere,

Cu mine-nduratoare; da-mi o veste!

Goethe