Cineva albastru

„Le-as spune bancul cu omul galben din carciuma galbena,care bea vin galben,servit de un chelner galben:la celelalte mese stau oameni galbeni cu bauturi galbene in fata,la mese galbene si pe scaune galbene.Cand intra un om albastru se face tacere:iar panica zbarnaie in carciuma galbena ca o musca.Omul albastru nu se misca din usa,paralizat de aceeasi frica teribila:totul pare sa ia foc,cand intrusul se intoarce si pleaca pentru ca era...din alt banc.”
Katia Nanu – „Cineva albastru”

Spune-mi ceva frumos!

Dreptul la întrebare

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.

Adrian Paunescu

Magazinul Adevarului

Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand am vazut numele magazinului:MAGAZINUL ADEVARULUI.
Vanzatoarea era foarte politicoasa:
-Ce fel de adevar doriti sa cumparati,partial sau intreg?
-Intreg,evident.Nu doresc niciun fel de deceptie,nicio portita de scapare,niciun pretext.Doresc sa stiu adevarul curat si intreg.
Fata m-a trimis la un alt raion al magazinului.Vanzatorul de acolo mi-a aratat preturile:
-Preturile sunt foarte mari la noi,domnule.
-Cat face? am intrebat eu,hotarat sa obtin intregul adevar,oricat ar costa.
-Securitatea dumneavoastra,domnule,mi-a raspuns el.
Am plecat cu inima grea.Am inca nevoie de siguranta pe care mi-o ofera convingerile mele intime.

Anthony de Mello

Iarta iubirea

Te iubesc,dragul meu.Iarta iubirea mea.
Ca o pasare ratacita din cale am cazut in mrejele ei.
Cand inima mea a fost sagetata,si-a risipit valul si a ramas goala.
Invaluie-o cu mila,iubite,si iarta iubirea mea.

De nu ma poti iubi,dragul meu,iarta-mi suferinta.
Nu privi cu dispret la mine de departe.
Furisa-ma-voi iar in ungherul meu si voi sta acolo-n intuneric.
Cu amandoua mainile imi voi acoperi rusinea inselarii.
Intoarce-ti fata de la mine,dragul meu,iarta-mi suferinta.

De ma iubesti,iubitule,iarta-mi bucuria.
Cand inima mea e purtata de valul fericirii,nu zambi la ofranda mea primejdioasa.
Si cand stau pe tronul meu si cu tirania iubirii mele iti sunt stapana,cand ca o zeita iti ofer ocrotire,indura-mi mandria,dragul meu,si iarta-mi bucuria.

Tagore

NE CUNOASTEM

Ne cunoastem,
Ne-am intalnit intr-o zi
Pe pamant,
Eu mergeam pe o parte a lui
Tu pe cealalta.

Tu erai asa si pe dincolo,
O, erai ca toate femeile,
Uite ca ti-am retinut
Chipul.

Eu m-am emotionat
Si ti-am spus ceva cu mana pe inima,
Dar n-ai avut cum sa m-auzi.


Pentru ca intre noi treceau intruna masini
Si ape si mai ales munti,
Si tot globul.

M-ai privit in ochi
Dar ce sa vezi?
In emisfera mea
Tocmai se facuse noapte.

Ai intins mana: ai dat de un nor.
Eu am cuprins de umeri o frunza.

Marin Sorescu

Tovarasie

„D’Artagnan se simti destul de umilit fiindca nu putuse face rost decat de un pranz si jumatate,caci gustarea de la preot nu putea fi socotita decat ca o jumatate de pranz fata de ospetele pe care Athos,Porthos si Aramis izbutisera sa le descopere.Se socotea deci a fi o povara pentru ei toti,uitand in tinereasca sa buna-credinta ca hranise intreaga tovarasie vreme de o luna;mintea lui iscoditoare incepu sa se framante.Chibzui adanc si intelese pentru intaia oara ca aceasta stransa intelegere intre patru tineri,viteji,cutezatori si neobositi ar trebui sa aiba cu totul alt tel decat plimbari desalate,lectii de scrima si solticarii,cu mai mult sau mai putin duh.
Intr-adevar,patru barbati ca ei,patru barbati credinciosi unul altuia cu trup si suflet,patru barbati gata sa se sprijine oricand,fara sa dea nici un pas indarat,indeplinind,de unul singur sau impreuna,hotararile luate laolalta,patru brate amenintand cele patru puncte cardinale sau indreptate spre aceeasi zare trebuiau negresit,fie pe ascuns,fie la lumina zilei,fie pe sub pamant,fie prin santuri,fie prin viclenie,fie prin forta,sa-si croiasca drum spre telul catre care nazuiau,oricat ar fi fost de bine pazit sau de indepartat.Singurul lucru care-l mira pe D’Artagnan era ca pe niciunul din prietenii lui nu-l framantasera asemenea ganduri.In schimb se gandea el pentru ei,si se gandea temeinic,chinuindu-si mintea incotro sa indrepte aceasta forta unica de patru ori intarita,cu ajutorul careia nu se indoia ca ar fi putut rasturna lumea,la fel ca si parghia pe care o cauta Arhimede.”
( Alexandre Dumas- „Cei trei muschetari”)