sâmbătă, 1 octombrie 2011

Mă înţelegi?

Aştept cu-nfrigurare să-mi răspunzi


La ultima dorinţă către tine,

Este tîrziu, nu mai am timp,


Dar nici puteri să văd unde te-ascunzi.



Am încercat în ultima scrisoare


Să explic tot, şi bun, şi rău, cum este,


E viaţa mea acolo, nu-i poveste


Şi tot ce-am scris mă sfîşie şi doare.



Şi te-am rugat în clipa ce mi-e grea

Să îmi întinzi o mînă salvatoare,

Nu cer prea mult, un petec de scrisoare


Că mă-nţelegi, mai mult nici că aş vrea.



Şi, liniştit că-s înţeles de tine

Pot aştepta senin îngerul morţii,

Îi pot aşterne flori în faţa porţii.

Să vină dar, aştept, acum mi-e bine.


Jean Lulu Stern

Niciun comentariu: