marți, 24 mai 2011

Tu, Nichita...


Când am stat prima dată faţă-n faţă cu Nichita Stănescu (mă simţeam de parcă aş fi stat la masă cu Eminescu sau cu Baudelaire) eram la restaurantul Uniunii Scriitorilor cu prietenul meu Traian T. Coşovei. Am fost atunci atât de intimidat de ochii albaştri, foarte depărtaţi, ai lui Nichita, încât vreo jumătate de oră n-am putut scoate o vorbă, lucru pe care el l-a luat drept o tăcere ostilă.

"Bătrâne, gata!" mi-a spus până la urmă. "Ai dreptate, sunt cel mai prost poet din lume. Dar hai să stăm de vorbă, totuşi, şi să ciocnim un pahar ca doi prieteni." "Dar dimpotrivă", i-am răspuns, "am tăcut fiindcă vă respect prea mult..." "Haide, lasă-l pe vă şi pe dumneavoastră. Zi-mi tu, bătrâne!" "Iertaţi-mă, dar nu pot..." Atunci Nichita s-a uitat la mine mai atent. "Ascultă, tu eşti credincios?" "Da, bineînţeles." "Şi te rogi câteodată lui Dumnezeu?" "Da, uneori." "Şi cum îi spui lui Dumnezeu când te rogi, Tu, Doamne, sau Dumneavoastră, Doamne?" "Tu", i-am răspuns zâmbind, pentru că mi-am dat seama brusc ce vroia să spună. "Şi-atunci, dacă lui Dumnezeu îi spui tu, mie de ce-mi zici dumneavoastră? Hai, bătrâne, zi-mi Nichita, şi să fim sănătoşi..."

De-atunci, în puţinele momente în care ne-am mai văzut, m-am străduit să-i spun pe nume: tu, Nichita.

Mircea Cartarescu

9 comentarii:

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Prima lui greseală a fost că se simtea "de parcă (...) Eminescu, Baudelaire, etc."
Nu poți pune în paranteză că omul ăla (Nichita) era un aici-acum (mă rog, atunci-acolo)... asta-i specific oamenilor timizi, fac asocații la îndemînă din teama respectuoasă...

Iulia Georgeta Popescu spunea...

... asocieri

Iulia Georgeta Popescu spunea...

... înainte de toate și de orice e aici-acum - e o prioritate!

teama e teamă, indiferent din ce vine ea - dovadă că M.C. e nesigur, el amână momentul atacului...

Respectul e altceva... și ține de curaj. Și de privitul interlocutorului drept în ochi... Curajul de a descoperi clipa de față, prezentul pe care te angajezi să-l locuiești cu orice risc și cu toate consecințele. E curajul de a te respecta pe tine când greșești... cam ce scriam în postul meu :)
... din una în alta...

Cu voia ta ( a mea :)) i-am făcut o analiză lui Cărtărescu... pe care îl admir doar atunci când se dovedește omul nou care descoperă lucruri noi, de mare importanță pentru ce e prezent

nevers spunea...

Am citit poezii de Mircea Cartarescu. Nu suntem pe aceeasi lungime de unda, din acest punct de vedere. Imi placeau tare mult textele lui de la ziar (dumnezeule, cati bani dadeam candva pe ziare, reviste. o nebunie!).
Nu stiu cum e el, ma stiu pe mine. N-as indrazni sa ma apropii de cel pe care il admir enorm, de teama de a nu stirbi Frumosul. Cred ca e teama de a nu ramane fara frumusete, "Dumnezeu". (daca El nu exista, il inventez eu.)

vert spunea...

Eu cred ca e curat ? Ce ?

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Da Iulia, tocmai asta e! Când rămâi fără, inventezi!
... deci, fără frumusețe n-ai cum să rămâi - pentru că ea se apără singură, așa cum nu poti rămâne fără Dumnezeu.

deci 2, de ce te-ai teme?

nevers spunea...

Ma tem sa nu-mi pierd echilibrul, armonia. (ma tem de mine... sunt foarte exigenta cu mine insumi.)

nevers spunea...

Apelul tau, vert.
("X!" este raspunsul la "Poţi,în schimb,să mă pupi pur,dar nu simplu.") Am incercat ceva mai complicat.

Iulia Georgeta Popescu spunea...

Toți ne temem de noi înșine, asta da fatalitate! :)

...când reusim să ne învingem pe noi creăm ceva nou