Mă uit printre zăbrelele de visuri
la viaţă,
aşa cum un copil se uită printre gratii
în soarele de dimineaţă
la cuşca unei paseri.
Şi când trudit mi-acopăr ochii
privesc atunci adânc în mine
şi înţeleg menirea soartei :
cu suflet strâns în colivii de trup,
cu trupuri strânse-n colivia vieţii,
ne irosim privirile cerşind
o zare fără zid şi gratii ...
Din volumul « Pajiştile sufletului », 1923
Mihail Steriade
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu