“Raddatz: Orice alt copil caruia mama i-ar spune “as fi dorit sa te avortez” ar fi socat si ar suferi – iar dumneavoastra spuneti: “mi-a prins bine”.
Cioran: Mi-a confirmat ideea ca sunt o intamplare,un nimic.De aceea am fost incapabil sa creez ca scriitor o opera adevarata.Cu toate acestea – si cu asta am sa inchei – am trait si am scris de parca as fi patruns dincolo de toate aparentele.Ceilalti,chiar si marii filozofi,mi s-au parut oarecum marginiti,copilarosi, naivi,victime si sclavi ai propriului lor geniu.Desi sunt un om sociabil,m-am simtit intotdeauna solitar,sfasiat intre autodispret si autoidolatrie.Singurele fiinte cu care m-am putut intelege intr-adevar nu au lasat in urma lor niciun fel de opera.A fost sansa sau nesansa lor ca nu au fost scriitori.Erau mai mult decat atat: adevarati maestri ai lehamitei.Unul dintre ei studiase teologia si trebuia sa se faca popa,dar nu s-a facut.Niciodata,niciodata nu voi uita convorbirea tulburatoare pe care am avut-o acum cincizeci de ani,o noapte intreaga,la Brasov,in Ardeal.Dupa un asemenea schimb de idei,mi s-a parut la fel de inutil sa traiesc pe cat mi s-a parut de inutil sa mor.Daca nu ai in tine acea aviditate de irezolvabil,nu-ti poti inchipui de ce excese este in stare negatia,aceasta neinduratoare luciditate.”
"Convorbiri cu Cioran"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu