N-am intalnit-o decat de doua ori.E putin.Dar extraordinarul nu se masoara cu masurile timpului.M-a cucerit din prima clipa cu aerul ei absolut si instrainat,cu soaptele ei(caci nu vorbea),cu gesturile sovaielnice,cu privirile ce lunecau peste fiinte si lucruri,cu prezenta ei de spectru adorabil. ”Cine esti? De unde vii?” iata intrebarea care-ti venea sa i-o pui fara sa stai pe ganduri.N-ar fi putut raspunde,intr-atat se confunda cu misterul ei ori nu-i placea sa-l tradeze.Nimeni nu va sti niciodata cum de izbutea sa respire,ce ratacire o facea sa cedeze magiei suflului si nici ce cauta printre noi.Sigur este ca nu era de aici si ca nu impartasea decaderea decat din politete ori din cine stie ce curiozitate morbida.Doar ingerii si bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l incercai in preajma ei.Fascinatie,tulburare supranaturala.
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei,o timiditate unica,de neuitat care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul ori de excesul de extaz,neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Coplesita de bunuri,rasfata dupa cantarul lumii acesteia,parea totusi desprinsa de toate ,in pragul unei cersetorii ideale,sortita sa-si murmure saracia in miezul imperceptibilului.De altfel, ce ar fi putut sa posede si sa rosteasca,de vreme ce tacerea ii tinea loc de suflet,iar perplexitatea – de univers? Nu aducea ea aminte de-acele fapturi iscate din lumina lunii,despre care vorbeste Rozanov? Cu cat te gandesti la ea,cu atat erai mai putin inclinat s-o judeci dupa gusturile si vederile timpului.Sta parca sub povara unui blestem din alte vremuri.Din fericire,insusi farmecul ei facea parte din revolut.Ar fi trebuit sa se nasca sub alte zari si intr-o alta epoca,in mijlocul laudelor din Haworth,in ceturi si dezolare,alaturi de surorile Bronte…
Cel ce stie sa descifreze chipul omenesc citea cu usurinta pe al ei ca nu e osandita sa dureze,ca va fi crutata de cosmarul anilor.In viata fiind,parea atat de putin complice vietii ca n-o puteai privi fara sa te gandesti ca n-ai s-o revezi niciodata.
Un adio nespus era insemnul si legea firii sale,gloria ursitei sale,pecetea trecerii ei pe pamant;de aceea il purta ca pe un nimb,nu din ostentatie,ci din solidaritate cu nevazutul.
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei,o timiditate unica,de neuitat care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul ori de excesul de extaz,neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Coplesita de bunuri,rasfata dupa cantarul lumii acesteia,parea totusi desprinsa de toate ,in pragul unei cersetorii ideale,sortita sa-si murmure saracia in miezul imperceptibilului.De altfel, ce ar fi putut sa posede si sa rosteasca,de vreme ce tacerea ii tinea loc de suflet,iar perplexitatea – de univers? Nu aducea ea aminte de-acele fapturi iscate din lumina lunii,despre care vorbeste Rozanov? Cu cat te gandesti la ea,cu atat erai mai putin inclinat s-o judeci dupa gusturile si vederile timpului.Sta parca sub povara unui blestem din alte vremuri.Din fericire,insusi farmecul ei facea parte din revolut.Ar fi trebuit sa se nasca sub alte zari si intr-o alta epoca,in mijlocul laudelor din Haworth,in ceturi si dezolare,alaturi de surorile Bronte…
Cel ce stie sa descifreze chipul omenesc citea cu usurinta pe al ei ca nu e osandita sa dureze,ca va fi crutata de cosmarul anilor.In viata fiind,parea atat de putin complice vietii ca n-o puteai privi fara sa te gandesti ca n-ai s-o revezi niciodata.
Un adio nespus era insemnul si legea firii sale,gloria ursitei sale,pecetea trecerii ei pe pamant;de aceea il purta ca pe un nimb,nu din ostentatie,ci din solidaritate cu nevazutul.
"Exercitii de admiratie"
Cioran
Cioran
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu