Acum cativa ani Hans Magnus Enzensberger scrisese un articol foarte convingator despre felul in care oamenii politici (si cei puternici in general) sunt condamnati in ziua de azi sa nu-i inteleaga pe cei de a caror viata ar trebui sa se preocupe.Cu cat e mai mare responsabilitatea lor, cu cat sunt mai expusi la atentate (sau in orice caz la violarea intimitatii) cu atat se afla mai inconjurati de garzi de corp care ii imping in masini blindate, in elicoptere, in avioane particulare, se retrag in case bine protejate, isi petrec vacantele in largul marii.Cu cat raspunzi mai mult de soarta lumii, cu atat stii mai putin despre ea.
E adevarat ca asta li se intampla si faraonilor si monarhilor absoluti,dar imaginea noastra despre omul politic democratic este diferita, si diferit este si rolul sau, asa se face ca am vrea sa-l vedem mergand pe strada si mangaind copiii.Dar si atunci cand mangaie copiii omul puterii este inchis intr-un fel de sfera invizibila, la ale carei margini se afla gorile inarmate pana in dinti.Sa nu mai vorbim daca vrea sa mangaie niste fetite, de vreo douazeci de ani pe deasupra.Dupa cum s-a vazut, trebuie sa o faca in cateva secunde doar, intre toaleta si birou, in timp ce gorila a intors capul pentru o clipa.Tutankamon sau Regele Soare isi mai puteau permite o clipa de ragaz din cand in cand.
Aceasta referire la fapte recente imi aminteste o alta interventie, de acum cateva saptamani, a lui Mario Vargas Llosa, care lauda Sexgate ca o manifestare pozitiva de democratie.Rezum in cuvintele mele: omul puterii, intr-o tara democratica, nu trebuie sa fie carismatic si nici intangibil, din contra el trebuie sa poata fi tras la raspundere si santajat, si cu cat e mai vulnerabil cu atat poate fi mai usor controlat de cetateni.
Acest principiu, daca ne gandim bine, nu e de data foarte recenta, dar el se naste in vremurile moderne o data cu obiceiul de a-i supune pe cei puternici satirei politice.Niciun fel de satira politica nu era permisa, nu numai fata de faraoni dar nici fata de imparatii romani; rautatile pe care le strigau soldatii in timpul triumfurilor erau licente de carnaval, incuviintate o singura data, fara nicio legatura cu supravegherea continua exercitata de acea critica violenta si permanenta a caricaturii nemiloase, a invectivei zilnice si a scoaterii in evidenta cu cruzime a defectelor. Aceste practici erau considerate mai degraba arme ce puteau fi folosite impotriva dusmanului (sa ne gandim la caricaturile feroce din timpul conflictului existent intre Roma si Reforma), si nu ca o metoda normala de controlare a propriilor domni si stapani.
Va trebui sa asteptam primele ciomageli, apoi caricaturile engleze din secolul XVIII-lea, invectivele pe care si le aruncau factiunile revolutionare dih Franta si in sfarsit triumful total al caricaturii politice din secolul trecut.Vorbesc despre caricaturi deoarece vinieta satirica evoca imediat un mod putin respectuos de a vorbi despre putere, dar forma de presiune zilnica la care e supusa puterea include toate modalitatile de monitorizare scandaloasa, precum dezvaluiri de boli si slabiciuni, schelete in dulap, rude demne de dispret, comportamente indraznete etc. etc., mergand pana la scotocirea intimitatii, atat in sens spiritual cat si material.
De obicei oamenii normali nu se sinchisesc, dar cand ti se spune (si ti se arata) in fiecare zi ca ai un defect fizic, ca ai facut un lucru rusinos si ridicol, ca esti impotent, ca esti hot, incepi sa te simti rau, indiferent ca e vorba de un adevar sau de o calomnie, si nu te obisnuiesti niciodata, oricat ai avea obrazul de gros.Si atunci ce faci? Te refugiezi in cercul celor devotati tie, care iti spun sa nu-i iei in seama pe calomniatorii aceia blestemati, invidiosi si vanduti, reafirmandu-ti stima si admiratia lor. Si cum ii pastrezi in jurul tau pe toti acesti devotati, conditie as spune de ordin psihologic a supravietuirii tale politice? Gratie unei retele de favoruri, oferindu-le posturi de raspundere, stabilind un puternic circuit de ajutorare reciproca.
Cercul se inchide.Ca sa te poata tine sub control, opinia publica democratica trebuie sa te discrediteze, iar pentru a supravietui discreditarii democratice esti obligat sa creezi in jurul tau structuri de putere oculte, care scapa oricarui control.
Umberto Eco - "Pliculetul Minervei"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu