“Stateam de catava vreme intr-un bloc.Deasupra mea era o nunta.Dansau,dar fara niciun ritm parca.Din cand in cand o voce ragusita se ridica peste celelalte;probabil cantau un refren.Un geam se spargea cu zgomot.Ce haos o petrecere,ce absurditate!
Dar asa este si dinauntru?Totul se organizeaza privit de acolo,si ritmul dansului e ritm,iar vocile sunt una,ba chiar geamul acela care se sparge intra in desfasurarea petrecerii.Exista o lege de crestere interioara a petrecerii,intocmai cum cresc lucrurile in scena in care se sparge,trebuie sa se sparga,vasul din ”Idiotul” lui Dostoievski.Cei dinauntru cunosc legea aceasta de crestere,iar pentru ei totul se tine,chiar si excesul;in timp ce pentru cel de afara totul e haos.Asa trebuie sa fie cu cei care judeca din afara orice actiune,orice fapt de viata: stau la alt etaj.
Si-mi dau seama,cum stau treaz in noapte,ce adanc fapt de viata e o petrecere.Cine spunea ca nu se poate “povesti” un bal?E aproape un miracol,ca orice fapt de viata.E atat de frumoasa viata,cu cresterea ei spre nu stii ce!O crestere riguroasa,geometrica,stricta,ca in Bach- spre nu stii ce.
A doua zi intalnesc un cunoscut din bloc.”Ce frumoasa e viata!”,exclam eu destul de abrupt.
“Ai fost ieri la nunta?”, ma intreaba el."
Noica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu