“…viata mea e cat se poate de linistita de o neintrerupta monotonie.Ziua de azi o determina pe cea de maine,dupa cum ziua de ieri a determinat-o pe cea de astazi si,fara sa am trufia de a ma crede profet pot prezice dimineata,cu toata corectitudinea,ce se va intampla seara.”
“E adevarat,ma plictisesc,dar in liniste si cu o resemnare nu lipsita de o anume dulceata,pe care imi place s-o asemui cu acele zile de toamna,palide si caldute,carora le gasesti,dupa dogorile excesive ale verii,un farmec ascuns.Desi in aparenta am acceptat-o,viata aceasta nu mi se potriveste deloc,sau cel putin nu seamana nici pe departe cu viata la care visez si pentru care ma cred facut.Poate ca ma insel,poate ca intr-adevar,nu-s potrivit decat pentru acest fel de viata;dar imi vine greu s-o cred,caci daca asta mi-ar fi soarta,m-as fi impacat mai usor cu ea si asprimile ei nu m-ar fi lovit in atatea privinte- si inca atat de dureros.”
“Poate ca fericirea a trecut pe langa mine,si n-am observat-o- ca un orb ce-am fost-poate ca i-a rasunat si glasul,dar vuietul furtunilor interioare m-a impiedicat sa-l aud.”
“Dar degeaba raman tot atat de nelinistit si tot atat de nehotarat.Faptul se datoreaza poate imprejurarii ca traiesc prea mult cu mine insumi si ca cele mai mici amanunte dintr-o viata atat de monotona ca a mea iau proportii neasteptate.Prea mult ma ascult traind si gandind;imi aud bataile arterelor,pulsatiile inimii;concentrandu-mi atentia deslusesc ideile cele mai imperceptibile din aburii tulburi in care pluteau si le dau o forma concreta.Daca as fi mai activ,atunci nu as observa toate aceste lucruri marunte si n-as avea timp sa-mi privesc sufletul la microscop,asa cum fac toata ziua.Larma,care insoteste actiunea ar face sa-si ia zborul stolul gandurilor lenese care imi zumzaie prin cap si ma zapapcesc cu falfaitul aripilor;in loc sa alerg dupa fantasme,m-as lupta cu realitatile vietii;nu le-as cere femeilor decat ceea ce pot da;placere, si nu as incerca sa imbratisez nu stiu ce fantasma ideala impodobita cu nebuloase perfectiuni.”
“E adevarat,ma plictisesc,dar in liniste si cu o resemnare nu lipsita de o anume dulceata,pe care imi place s-o asemui cu acele zile de toamna,palide si caldute,carora le gasesti,dupa dogorile excesive ale verii,un farmec ascuns.Desi in aparenta am acceptat-o,viata aceasta nu mi se potriveste deloc,sau cel putin nu seamana nici pe departe cu viata la care visez si pentru care ma cred facut.Poate ca ma insel,poate ca intr-adevar,nu-s potrivit decat pentru acest fel de viata;dar imi vine greu s-o cred,caci daca asta mi-ar fi soarta,m-as fi impacat mai usor cu ea si asprimile ei nu m-ar fi lovit in atatea privinte- si inca atat de dureros.”
“Poate ca fericirea a trecut pe langa mine,si n-am observat-o- ca un orb ce-am fost-poate ca i-a rasunat si glasul,dar vuietul furtunilor interioare m-a impiedicat sa-l aud.”
“Dar degeaba raman tot atat de nelinistit si tot atat de nehotarat.Faptul se datoreaza poate imprejurarii ca traiesc prea mult cu mine insumi si ca cele mai mici amanunte dintr-o viata atat de monotona ca a mea iau proportii neasteptate.Prea mult ma ascult traind si gandind;imi aud bataile arterelor,pulsatiile inimii;concentrandu-mi atentia deslusesc ideile cele mai imperceptibile din aburii tulburi in care pluteau si le dau o forma concreta.Daca as fi mai activ,atunci nu as observa toate aceste lucruri marunte si n-as avea timp sa-mi privesc sufletul la microscop,asa cum fac toata ziua.Larma,care insoteste actiunea ar face sa-si ia zborul stolul gandurilor lenese care imi zumzaie prin cap si ma zapapcesc cu falfaitul aripilor;in loc sa alerg dupa fantasme,m-as lupta cu realitatile vietii;nu le-as cere femeilor decat ceea ce pot da;placere, si nu as incerca sa imbratisez nu stiu ce fantasma ideala impodobita cu nebuloase perfectiuni.”
(Teophile Gautier-"Domnisoara de Maupin")
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu