Cufundare interioara

"Să ne închipuim o plantă: cum prinde rădăcină în sol, cum dă la iveală frunză după frunză, cum se desfăşoară în floare. Iar acum să ne imaginăm lângă plantă un om. Să dăm viaţă în sufleţul nostru gândului că omul are calităţi şi aptitudini care prin comparaţie cu cele ale plantei sunt mai desăvârşite. Gândiţi-vă că el se poate deplasa aici sau acolo potrivit sentimentelor şi voinţei sale, în timp ce planta este legată de sol. Acum spuneţi: Desigur, omul este mai perfect decât planta; în schimb, eu constat la el şi însuşiri pe care la plantă nu le percep şi prin aceasta planta mi se pare, dintr-o anumită perspectivă, mai perfectă decât omul. Omul este plin de pofte şi pasiuni, el este condus de acestea în comportamentul său. Referindu-mă la om, eu pot vorbi de rătăciri datorate poftelor şi patimilor sale. La plantă constat că ea urmează legile pure ale creşterii de la frunză la frunză, că îşi deschide floarea fără pasiune spre raza solară virgină. Pot spune că omul are o anumită perfecţiune faţă de plantă, dar el a plătit această perfecţionare prin aceea că a lăsat să se adauge în fiinţa sa forţelor plantei, care mie îmi apar pure, pofte, dorinţe şi patimi. Îmi imaginez că sucul verde curge prin plantă şi că aceasta este expresia legilor de creştere pure, lipsite de patimă. Apoi îmi imaginez cum sângele roşu curge prin venele omului şi cum acesta este expresia poftelor, dorinţelor şi patimilor. Fac să se nască toate acestea în sufletul meu ca un gând plin de viaţă. Îmi reprezint, mai departe, cum omul este capabil de evoluţie; cum îşi poate clarifica şi purifica poftele şi patimile prin capacităţile sale sufleteşti superioare. Mă gândesc cum poate fi distrus astfel ceva inferior din poftele şi patimile acestea, şi cum ele pot să renască pe o treaptă superioară. Atunci sângele va putea fi expresia poftelor şi patimilor purificate. Privesc, de exemplu, în spirit la trandafir şi spun: În petala roşie a trandafirului eu văd culoarea sucului verde al plantei transformat în roşu; iar trandafirul roşu ascultă ca şi frunza verde de legile curate, lipsite de patimi ale creşterii. Roşul trandafirului ar putea să devină pentru mine simbolul unui sânge care este expresia poftelor şi patimilor purificate, care s-au dezbărat de ceea ce este inferior şi în puritatea lor se aseamănă forţelor care acţionează în trandafirul rosu. Încerc să nu prelucrez astfel de gânduri numai în raţiunea mea, ci să le las să devină vii şi în simţirea mea. Eu pot să am o senzaţie care mă face fericit când îmi reprezint puritatea şi lipsa de pasionalitate a plantei care creşte; pot să produc în mine sentimentul că unele perfecţiuni superioare trebuie plătite cu dorinţe şi pofte. Aceasta poate transforma fericirea pe care am simţit-o mai înainte într-un sentiment grav; apoi, se poate anima în mine sentimentul unei fericiri eliberatoare, când mă dăruiesc gândului privitor la sângele roşu care poate deveni purtător de trăiri interioare curate, ca şi sucul roşu al trandafirului. Este esenţial să nu te dăruieşti fără nici o simţire gândurilor care servesc la construirea unei reprezentări simbolice."

Steiner