Resemnare

Nefericit cel ce zadarnic iubit să fie tot aşteaptă;
Mai neferice când, de golul din suflet, a iubi nu poţi;
Dar mai nefericit pe lume acela-mi pare dintre toţi
Ce nu iubeşte, căci nu poate uita că a iubit odată.

Când ochi ce-ndeamnă ori vreo frunte nesfiitoare o să vadă,
Amăgitoarea voluptate i-or otrăvi-o amintiri;
Iar dacă graţia, virtutea au să trezească-n el simţiri,
Cu veşted suflet, la picioare el îngerului n-o să-i cadă.

Când semenii dispreţuindu-şi, când acuzându-se pe sine,
De-o pământeană nu se-atinge, fuge de cele ce-i par zâne.
Privind spre una şi spre alta, nădejdea-n el nu mai veghează.

Inima lui parcă-i un templu străvechi ce cade în ruine,
Pe care vifore şi veacuri l-au pustiit şi stă să cază,
În care nu vrea să stea zeul, şi-n care omul nu cutează.

Adam Mickiewicz