Exista poezie in inima ta?

"Tot ce este frumos,tot ce este cu adevarat valoros,tot ce e important,semnificativ vine din inima.
Priveste,observa,cerceteaza,mai uita-te o data la viata ta.Nimeni altcineva nu o sa te ajute.
Ai grija,e responsabilitatea ta.Esti dator fata de tine insuti sa privesti cu atentie ce faci cu viata ta.
Exista poezie in inima ta? Daca nu, nu pierde timpul.
Exploreaza!
Milioane de frumuseti si splendori te asteapta!
Dai intruna tarcoale templului vietii,dar nu intri in el.Usa e inima.
Trebuie sa treci de la gandire la simtire.Sa fii tot mai aproape de acel ceva din tine care se numeste intuitie.Intuitia e ceva care nu se invata in scoli,ea e ceva care infloreste in tine!Nu trebuie sa te duci nicaieri,trebuie doar sa cobori in tine.
Simtirea e mai aproape de intuitie.Dar pentru a fi aproape de intuitie trebuie sa te indepartezi de gandire.Distanta dintre gandire si intuitie este foarte mare.Simtirea e chiar la mijloc.Daca o iei intr-un sens,ajungi la gandire;daca o iei in celalalt sens,ajungi la intuitie.
Gandirea si intuitia se intalnesc si se contopesc in simtire!
Ai in tine o calauza.Foloseste-te de ea!"

Osho

Nimic altceva

Atat de aproape, indiferent cat de departe
Ar putea veni mai mult din inima
Cred in noi pentru totdeauna
Si nimic altceva nu mai conteaza

N-am fost niciodata asa sincer
Este viata noastra,avem modul nostru de a o trai
Toate aceste vorbe le rostesc numai acum
Si nimic altceva nu mai conteaza.

Tanjesc dupa incredere si o gasesc in tine
Fiecare zi ne aduce ceva nou
Suntem deschisi si la alte pareri
Si nimic altceva nu mai conteaza

Nu ne-a interesat niciodata ce fac altii
Nu ne-a interesat niciodata ce stiu altii
Insa eu stiu

Atat de aproape, indiferent cat de departe
Ar putea veni mai mult din inima
Cred in noi pentru totdeauna
Si nimic altceva nu mai conteaza

Nu ne-a interesat niciodata ce fac altii
Nu ne-a interesat niciodata ce stiu altii
Insa eu stiu

N-am fost niciodata asa de sincer
Este viata noastra, avem modul nostru de a o trai
Toate aceste vorbe le rostesc numai acum

Tanjesc dupa incredere si o gasesc in tine
Fiecare zi ne aduce ceva nou
Suntem deschisi si la alte pareri
Si nimic altceva nu mai conteaza

Niciodata nu m-a preocupat ce spun altii
Niciodata nu m-a interesat ce jocuri joaca altii
Nu ne-a interesat niciodata ce fac altii
Nu ne-a interesat niciodata ce stiu altii
Insa eu stiu

Atat de aproape, indiferent cat de departe
Ar putea veni mai mult din inima
Cred in noi pentru totdeauna
Si nimic altceva nu mai conteaza.

Metalica

Orice alt copil...

“Raddatz: Orice alt copil caruia mama i-ar spune “as fi dorit sa te avortez” ar fi socat si ar suferi – iar dumneavoastra spuneti: “mi-a prins bine”.
Cioran: Mi-a confirmat ideea ca sunt o intamplare,un nimic.De aceea am fost incapabil sa creez ca scriitor o opera adevarata.Cu toate acestea – si cu asta am sa inchei – am trait si am scris de parca as fi patruns dincolo de toate aparentele.Ceilalti,chiar si marii filozofi,mi s-au parut oarecum marginiti,copilarosi, naivi,victime si sclavi ai propriului lor geniu.Desi sunt un om sociabil,m-am simtit intotdeauna solitar,sfasiat intre autodispret si autoidolatrie.Singurele fiinte cu care m-am putut intelege intr-adevar nu au lasat in urma lor niciun fel de opera.A fost sansa sau nesansa lor ca nu au fost scriitori.Erau mai mult decat atat: adevarati maestri ai lehamitei.Unul dintre ei studiase teologia si trebuia sa se faca popa,dar nu s-a facut.Niciodata,niciodata nu voi uita convorbirea tulburatoare pe care am avut-o acum cincizeci de ani,o noapte intreaga,la Brasov,in Ardeal.Dupa un asemenea schimb de idei,mi s-a parut la fel de inutil sa traiesc pe cat mi s-a parut de inutil sa mor.Daca nu ai in tine acea aviditate de irezolvabil,nu-ti poti inchipui de ce excese este in stare negatia,aceasta neinduratoare luciditate.”
"Convorbiri cu Cioran"

Pas cu pas

“Chiar daca sufletele noastre-s doua
ca gemene picioare de compas sunt;
al tau- cel fix,ce pare nemiscat,
dar se clinteste cand pe-al meu misca
si chiar de sta in centrul sau proptit,
cand celalalt se duce prea departe
se-nclina si-l urmeaza negresit,
si iar se-ndreapta cand celalalt se-ntoarce
la locul lui.
Asa-mi vei fi tu mie,celui care
mi-i dat sa-mi fie mersul indoit:
statura ta imi tine aproape ocolul
si ma recheama unde sunt menit.”

Să învăţăm de la artişti!

"Ce mijloace ne stau la îndemînă pentru a ne face lucrurile frumoase, atrăgătoare, dorite, atunci cînd nu sînt aşa? - şi eu cred că ele în sine nu sînt niciodată aşa! Aici am avea ceva de învăţat de la medici, de pildă cînd subţiază amăreala sau adaugă vin şi zahăr în mixtură; — dar încă şi mai mult de la artişti, care caută de fapt ne­încetat să facă asemenea invenţii şi artificii. A te în­depărta de lucruri pînă cînd mult din ele dispare şi a adăuga apoi tu însuţi mult pentru a le mai putea vedea — sau a le vedea pe după colţ şi ca într-un decupaj, ori a le aşeza astfel încît să se acopere în parte şi să nu mai permită decît o privire de perspectivă, a le privi printr-o sticlă colorată ori în lumina amurgului, sau a le da o suprafaţă şi un înveliş care nu este în întregime transparent — toate acestea ar trebui să le învăţăm de la artişti şi în rest să fim mai înţelepţi decît ei. Căci îndeobşte această putere subtilă încetează la ei acolo unde încetează arta şi începe viaţa, pe cînd noi vrem să fim poeţii vieţii noastre, în primul rînd în lucrurile cele mai mici şi banale!"

Nietzsche

Sonet

Cand ma gandesc la tot ce-i viu,ca n-are
Decat o clipa de desavarsire,
Ca-n tot ce-arata scena asta mare,
E-a stelelor ascunsa-nraurire;
Cand vad,ca omul ca o planta creste,
Ca- acelasi cer l-alinta si-l doboara,
Ca tocmai cand ajunge-n varf,descreste,
Iar faima lui uitarea o-nconjoara;
Vazand in toate nestatornicia,
Tu,mandru tanar,imi rasai in fata,
Cand Vremea se uneste cu Urgia,
Sa schimbe-n bezna ziua ta mareata,
Si Vremea-nfrunt,iubindu-te mereu,
Si tot ce smulge ea,ti-adaug eu.

Shakespeare

Ea nu era de aici…

N-am intalnit-o decat de doua ori.E putin.Dar extraordinarul nu se masoara cu masurile timpului.M-a cucerit din prima clipa cu aerul ei absolut si instrainat,cu soaptele ei(caci nu vorbea),cu gesturile sovaielnice,cu privirile ce lunecau peste fiinte si lucruri,cu prezenta ei de spectru adorabil. ”Cine esti? De unde vii?” iata intrebarea care-ti venea sa i-o pui fara sa stai pe ganduri.N-ar fi putut raspunde,intr-atat se confunda cu misterul ei ori nu-i placea sa-l tradeze.Nimeni nu va sti niciodata cum de izbutea sa respire,ce ratacire o facea sa cedeze magiei suflului si nici ce cauta printre noi.Sigur este ca nu era de aici si ca nu impartasea decaderea decat din politete ori din cine stie ce curiozitate morbida.Doar ingerii si bolnavii incurabili pot inspira un sentiment analog aceluia pe care-l incercai in preajma ei.Fascinatie,tulburare supranaturala.
Din prima clipa cand am vazut-o m-am indragostit de timiditatea ei,o timiditate unica,de neuitat care-i dadea infatisarea unei vestale istovite in slujba unui zeu clandestin sau a unei mistice ravasite de dorul ori de excesul de extaz,neinstare sa se mai reintoarca vreodata printre evidente!
Coplesita de bunuri,rasfata dupa cantarul lumii acesteia,parea totusi desprinsa de toate ,in pragul unei cersetorii ideale,sortita sa-si murmure saracia in miezul imperceptibilului.De altfel, ce ar fi putut sa posede si sa rosteasca,de vreme ce tacerea ii tinea loc de suflet,iar perplexitatea – de univers? Nu aducea ea aminte de-acele fapturi iscate din lumina lunii,despre care vorbeste Rozanov? Cu cat te gandesti la ea,cu atat erai mai putin inclinat s-o judeci dupa gusturile si vederile timpului.Sta parca sub povara unui blestem din alte vremuri.Din fericire,insusi farmecul ei facea parte din revolut.Ar fi trebuit sa se nasca sub alte zari si intr-o alta epoca,in mijlocul laudelor din Haworth,in ceturi si dezolare,alaturi de surorile Bronte…
Cel ce stie sa descifreze chipul omenesc citea cu usurinta pe al ei ca nu e osandita sa dureze,ca va fi crutata de cosmarul anilor.In viata fiind,parea atat de putin complice vietii ca n-o puteai privi fara sa te gandesti ca n-ai s-o revezi niciodata.
Un adio nespus era insemnul si legea firii sale,gloria ursitei sale,pecetea trecerii ei pe pamant;de aceea il purta ca pe un nimb,nu din ostentatie,ci din solidaritate cu nevazutul.

"Exercitii de admiratie"
Cioran