“Frumuseţea feminină... Ce e, de fapt, şi
frumuseţea asta? îşi continuă ea cu voce tare gândurile, în dispoziţia neagră
care o cuprinsese. Un dar al naturii? Pe naiba. O obsesie mai curând. O obsesie
după care poftesc bărbaţii şi tânjesc femeile. Se zbat să o obţină şi se
chinuie să o păstreze: femeile. Bărbaţii o aruncă după întrebuinţare. O cursă
de şoareci a vieţii, la drept vorbind. Câte din colegele cu care lucrase nu
căzuseră în ea? Erau curtate, dorite, asaltate şi alunecau uşor: li se părea că
li se cuvine totul şi nu se alegeau cu nimic. Da, marfă ieftină frumuseţea
feminină în Est, ştia ea. Şi apoi nu li se iartă niciodată adaosul de
inteligenţă: o frumoasă inteligentă e o ciudăţenie. Sperie mult mai mult decât
atrage. La drept vorbind, nimeni nu e dispus să ia în serios o femeie frumoasă.
Da, e bună pentru distracţie. Pentru o aventură. Dar cum să ţi-o atribui pe viaţă când ea e sortită să placă şi să
aparţină mai multora?
Alexandra
cunoştea bine privirea lacomă şi zâmbitoare a bărbaţilor. Dar şi cum îşi
schimbau expresia în clipa în care erau refuzaţi. Întâi în mânie, dacă nu chiar
în ură, apoi, în dispreţ: o frumoasă nu poate fi decât o gâscă. E clar. Un
obiect de lux de scurtă folosinţă. Inteligenţa este rezervată bărbaţilor. Şi
poate femeilor urâţele, să aibă şi ele cu ce defila prin viaţă. Eventual, ele
pot fi luate de neveste: sunt mai sigure, nu le râvneşte nimeni şi poţi avea
linişte în casă.”
Sanda
Faur - “Păcatul de a fi frumoasă”
